Autenticitatea copiilor manuscrise ale cărților Vechiului și Noului Testament. Sunt autentice?

,,Iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.”

(Biblia, Isaia 40:8)

Psalms_Scroll

The Psalms Scroll (11Q5), one of the 972 texts of the Dead Sea Scrolls, with a partial Hebrew transcription 
[Sursă: https://en.wikipedia.org/wiki/Dead_Sea_Scrolls].

De-a lungul timpului s-a scris mult și despre „multe”, începînd cu poezii și terminînd cu romane. Bărbaţi și femei din diferite țări și diferite limbi și-au dedicat viața scrisului, și cu toate acestea, toate operele lor luate împreună nu pot fi comparate cu o singură operă: Biblia.

Biblia este o carte care se deosebește de toate celelalte cărţi, o carte unică. Această carte care de fapt nu este o carte, ci o bibliotecă de cărți, nu este unică prin faptul că este cea mai cunoscută, cea mai tradusă și cea mai larg răspîndită, ci este unică prin faptul că este o carte divină, este Cuvîntul lui Dumnezeu, a cărui autor este El Însuși. Astfel, Biblia este unica din cele două categorii de literatură: literatură divină și literatură umană. Cu toate că Biblia este adevărul divin si aduce adevăr, totuși, sunt persoane care contestă acest lucru, punînd Cuvîntul lui Dumnezeu la îndoială, în felul cum a procedat Eva încă de la crearea lumii. Pe lîngă faptul că Biblia este pusă la îndoială, ea mai este și atacată, cu alte cuvinte: criticată. Printre persoanele din partea cărora Biblia este criticată se pot numa Bart D. Ehrman – critic textolog al creștinismului timpuriu și Robert Beckford – filolog.[1][2] Aceste personalități și împreună cu mulți alții, fac afirmaţii destul de îndrăznețe cu privire la adresa Bibliei. Ei afirmă că copiile manuscrise actuale diferă de cele originale, ar conține greșeli, că ar fi fost rescrise și nu în ultimul rînd: alterate de scribi – mai ales manuscrisele nou-testamentale. Și nu numai, sunt persoane care afirmă că Pentateuhul sau Evangheliile şi Epistolele ar fi fost scrise mai tîrziu decît se crede și că autorii nu ar fi fost cei care se crede că ar fi fost. În consecință, apare întrebarea: pot cei care deschid Biblia să fie încrezuți în faptul că cuvintele scrise pe paginile ei sunt autentice? Există mai multe dovezi care dovedesc acuratețea Bibliei. Aceste dovezi, dacă putem să spunem, se împart în două categorii: dovezile care dovedesc că cărțile Vechiului Testament sunt vrednice de crezare și dovezile care dovedesc că și cărțile Noului Testament în aceeași măsură sunt vrednice de crezare.

I. Vechiul Testament 

Vechiul Testament, colecția de 39 de cărți canonice ce alcătuieşte prima parte a Bibliei. La fel ca și Noul Testament, Vechiul Testament ocupă locul de scrieri divine, inspirate sau suflate de Dumnezeu. Întrebarea care se pune este: pot oamenii care citesc Vechiul Testament să fie siguri că cuvintele citite de ei sunt cuvintele care au fost scrise la început? A trecut deja mult timp de la scrierea cărţilor, timp în care textul ar fi putut fi modificat. Care sunt dovezile ce dovedesc credibilitatea scrierilor Vechiului Testament?

1.1 Severitatea talmudiştilor

Talmudiştii au fost niște învățați ce și-au desfășurat activitatea în perioada dintre anii 100-500 d.H. Ei făceau parte din seria de învățați care, cu toate că și-au desfășurat activitatea în diferite perioade, aveau aceeași obligație: obligația de a păstra și standardiza Scripturile fără nici o eroare. Sistemul folosit de acești învăţaţi atunci cînd lucrau asupra transcrierii textului era destul de complex, acest lucru putînd fi observat din următoarele reguli: cerneala trebuie numaidecît să fie de culoare neagră, nicidecum de altă culoare și să fie preparată după o rețetă anumită; nici măcar o iotă sau cuvînt nu trebuie scrise fără ca scribul să fie atent la codicele dinaintea lui; între consoane trebuie să fie lăsat un spațiu cît un fir de ață sau păr; cel ce transcrie textul trebuie să fie îmbrăcat în haine evreiești; să-și spele tot trupul iar atunci cînd scrie numele lui Dumnezeu, condeiul nu trebuie să fie proaspăt înmuiat în cerneală.[3] Pe lîngă toate acestea, sulurile în care nu erau respectate regulile date, urmau să fie arse sau îngropate în pămînt. În același mod se transcriau și copiile mai vechi. După ce un sul fusese transcris după aceste reguli, urma deja ca să fie verificat și acceptat ca veridic ca orișicare altă copie. Odată ce sulurile erau toate în aceeași măsură de corecte, trecerea timpului nu făcea ca un sul să devină mai bun, ci dimpotrivă, se ştergea sau deteriora, acest lucru făcînd ca copia deteriorată să fie considerată inadecvată pentru folosință. Astfel, absența copiilor manuscrise foarte vechi ale manuscriselor ebraice nu trebuie să ne îngrijoreze.[4]

1.2 Masoreții și Textul Masoretic

Cuvîntul „masoret”, din ebraică „massorah” (מסורה), înseamnă „tradiție”.[5] Acești învățați evrei, între anii 500 și 950 d.H. au stabilit forma finală a textului vechi-testamental. Ei aveau sarcina de a edita și standardiza textul. Masoreții, din generație în generație, au făcut tot posibilul ca textul ebraic al cărților Vechiului Testament să fie cît se poate de bine păstrat. Ei tratau textul cu cel mai înalt respect și profundă adorație. Un exemplu ar fi numărarea apariției fiecărui cuvînt, verset și fiecărei litere din alfabet din fiecare carte.[6] Realizările lor au fost următoarele: adăugarea vocalelor textului consonantic; adăugarea semnelor diacritice care îndeplineau rolul de accente, note muzicale și semne de punctuație; împrejmuirea textului cu note marginale pentru asigurarea corectă a copierii textului; programul de citire a textului în sinagogă și indicarea împărțirii pe paragrafe.[7] Textul păstrat de acești cărturari poartă numele de Text Masoretic. Textul dat reprezintă textul ebraic standard actual. Acest text reprezintă una dintre mărturiile cele mai importante cu privire la textul original al Vechiului Testament. Denumirea dată se mărginește la un manuscris din secolul X d.H. ce aparține lui Aaron Ben Așer. Exactitatea Textului Masoretic a fost confirmată cînd au fost descoperite Manuscrisele de la Marea Moartă. Aceste manuscrise ce datează din secolele I-II î.H., în principal, oglindesc același text din Biblia ebraică a lui Ben Așer, ce datează din secolul X, astfel, timp de 1900 de ani Manuscrisele de la Marea Moartă au fost păstrate în condiții excelente.[8]

1.3 Manuscrisele de la Marea Moartă

În primăvara anului 1947, un păstor arab pe nume Muhammad Dib, împreună cu colegii săi de breslă, au descoperit la Wadi Qumran un număr de vase în care se găseau suluri de piele înfășurate în pînză.[9] După ce aceste manuscrise au fost cercetate, arheologii și-au dat seama că au de-a face cu niște documente biblice foarte vechi. O descoperire formidabilă. Au fost descoperite în jur de 800 de suluri, printre care fragmente și chiar tot Vechiul Testament cu excepția cărții Estera. Printre sulurile de piele și papirus a fost găsit și un sul de 7 metri ce conținea cartea Isaia în limba ebraică.[10] În urma examinării s-a constatat că a fost scris în jurul anului 100 î.H. Astfel, acest sul de 7 metri este o dovadă remarcabilă ce dovedește că textul biblic s-a păstrat nealterat de-a lungul timpului, în cazul dat cartea Isaia, deoarece textul dat este identic cu versiunea ce se găsește în Biblia din zilele noastre.[11]

 

dss-sc

1.4 Pentateuhul samaritean

Pentateuhul samaritean este o porțiune de manuscris din textul ebraic, ce este alcătuit din cele cinci cărți ale lui Moise.[12] Acest manuscris este întocmit după stilul antic al caracterelor ebraice; unele manuscrise biblice mai vechi de la Marea Moartă folosesc aceleași caractere. Cu toate că majoritatea abaterilor sunt neesențiale față de Textul Masoretic, ele oricum există (în jur de 6000), variațiile fiind destul de nesemnificative.[13] După părerea lui Frank M. Cross, Jr., Pentateuhul samaritean își are obîrșia încă de prin perioada macabeilor.[14]

1.5 Septuaginta (LXX)

Pe timpul lui Ptolemeu Filadelful (285-246 î.H.), în Egipt a început să circule o traducere grecească a Vechiului Testament, ce poartă numele de Septuaginta. Traducerea dată a fost realizată pentru evreii care vorbeau limba greacă (dialectul koine). Odată cu apariția creștinismului, LXX a început să fie larg folosită și în epoca Noului Testament, acest lucru putînduse vedea din citările folosite de scriitorii Noului Testament. Cu toate că Septuaginta prezintă diferențe față de textul ebraic, nu înseamnă că este o traducere lipsită de utilitate, este utilă deoarece se bazează pe un text ebraic din secolul III î.H. Septuaginta, ca importanță poate fi pusă alături de Textul Masoretic, deoarece este o versiune ce se aseamănă mult cu Textul Masoretic, cu toate că se bazează pe un text ebraic mai vechi cu o mie de ani, acest lucru dovedind încă odată acuratețea transmiterii textului pe parcursul a o mie de ani.[15]

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

II. Noul Testament

Noul Testament, a doua parte a Bibliei ce este compusă din 27 de cărți. În comparație cu Vechiul Testament, Noul Testament nu este atît de voluminos dar este mult mai mult criticat. Atacuri asupra acestei părți a Bibliei continuă și în zilele noastre, un exemplu fiind cărțile lui Bart D. Ehrman: „Jesus, Interrupted: Revealing the Hidden Contradictions in the Bible”, „Misquoting Jesus: The Story Behind Who Changed the Bible and Why.”[16][17][18] Lista ar putea continua, și nu doar cu cărțile acestui autor. Una din afirmațiile acestor atacatori nou-testamentali ar putea fi rezumată în următoarele cuvinte: odată ce Noul Testament a fost copiat de mănă pe parcursul a secole, forma actuală a Noului Testament nu poate fi cea originală deoarece conține erori și a fost modificată de scribi.

Așadar, apare o singură întrebare: sunt autentice copiile manuscrise ale Noului Testament?

2.1 Manuscrisele

Noul Testament, colecția de scrieri care, de-a lungul secolelor a fost copiată și păstrată într-un mod remarcabil. Aceste cărți au fost unele din cele mai des copiate și răspîndite scrieri ale antichității. În prezent au fost descoperite peste 5.700 de manuscrise în limba greacă, peste 10.000 de manuscrise în limba latină (Vulgata) și în jur de 9.300 de manuscrise timpurii, în total alcătuind circa 25.000 de manuscrise.[19] Odată ce dispunem de un număr așa de mare de manuscrise, este imposibil ca toate aceste manuscrise să conțină aceleași erori, dimpotrivă, cu ajutorul acestora putându-se reconstrui textul.[20]

2.1.1 Manuscrisul lui John Rylands

Acesta este unul dintre cele mai vechi fragmente existente ale Noului Testament. Manuscrisul dat datează din anul 130 d.H. și poate fi găsit în Biblioteca John Rylands din Anglia. Acest fragment din Evanghelia după Ioan dovedește că scrierea dată a fost scrisă pe la sfîrșitul primului secol.[21]

2.1.2 Papirusul Bodmer II

Papirusul Bodmer II datează din 150-200 î.H și conține din scrierile lui Ioan.[22]

2.1.3 Diatessaron

Diatessaron este o armonie a Evangheliilor ce a fost realizată de un asirian creștin pe nume Taţian. Această lucrare datează din secolul II (160 d.H.), Taţian fiind primul care face o alăturare a Evangheliilor.[23]

2.1.4 Papirusul Chester Betty

Această colecție este compusă din Faptele Apostolilor, Epistolele lui Pavel, Apocalipsa, porțiuni din Evanghelii și Papirusul Bodmer. Datează din 200-250 d.H.[24]

2.1.5 Codex Sinaiticus

Acest manuscris ce se află într-o stare excelentă, conține mai mult de jumătate din Vechiul Testament şi aproape tot Noul Testament. Manuscrisul a fost descoperit de Tischendorf în anul 1859, avînd o vechime de aproximativ 1700 (secolul IV) de ani.[25]

2.1.6 Codex Vaticanus

Acest manuscris poate fi găsit la Biblioteca Vaticanului. Datează din secolul IV (325-350 î.H.) și conține aproape tot textul integral al Bibliei.

2.1.7 Codex Ephraemi

Manuscrisul dat datează din 400 î.H. În afară de 2 Tesaloniceni și 2 Ioan, conține toate cărțile.

2.1.8 Codex Alexandrinus

Acest manuscris cuprinde aproape toate cărțile Bibliei; datează din 400 î.H. Cu privire la Noul Testament lipsește doar Ioan 6:50 – 8:52 2 și Corinteni 4:13; 12:16.[26]

2.2 Versiuni

O a doua sursă care întărește autenticitatea copiilor manuscrise o constituie versiunile. Versiunile constitue traduceri ale originalului.

2.2.1 Vulgata

Ieronim, între anii 366-384 d.H., însărcinat de Papa Damasus, a dus pînă la capăt o versiune a Bibliei latine standard. Ieronim a folosit cele mai vechi manuscrise grecești care erau disponibile, astfel că s-a ajuns la versiunea Vulgata, care mai este folosită și astăzi.[27]

2.2.2 Peshitta siriacă

Constitue o versiune standard ce a fost realizată prin anii 150-250 d.H. La vremea actuală se dispune de aproximativ 360 (400 d.H.) de manuscrise.[28]

2.2.3 Siriaca palestiniană

Această versiune a fost scrisă în jurul anilor 400 – 450 d.H.[29]

2.3 Fragmentul Muratorian

Fragmentul Muratorian a fost publicat în anul 1740 de Cardinalul Muratori. Este alcătuit dintr-o listă a Noului Testament în care se menționează că Evanghelia după Luca este a treia Evanghelie, se menționează Evanghelia după Ioan, Faptele Apostolilor, nouă dintre Epistolele apostolului Pavel, Petru, Iuda, două Epistole ale lui Ioan și Apocalipsa. A fost scris în anul 170 d.H. de Caius, ucenic al lui Irineu. Fragmentul Muratorian este important deoarece ne vorbește despre faptul că cărțile enumerate mai sus deja existau în acea perioadă, fiindcă sunt personalități care afirmă că cărțile Noului Testament au fost scrise mai tîrziu decît se crede.[30]

2.4 Scrierile patristice

Scrierile patristice reprezintă o altă mărturie importantă prin faptul că avem de-a face cu persoane care au trăit în primele secole. Aceşti părinți timpurii nu numai că au trăit în primele secole, dar sunt cei care au cunoscut pe apostoli și cei care au folosit scrierile lor în comentariile, omiliile și cărțile lor. Cu toate că în multe cazuri citările sunt inexacte și formulate incorect din punct de vedere verbal, totuși, sunt părinți care au citat întocmai.[31] Se găsesc atît de multe citate nou-testamentale în scrierile lor, că dacă ar fi trebuit să redăm Noul Testament numai din ele, am descoperi (după cum afirma cineva) tot Noul Testament în afară numai de 11 versete.[32] Cîteva exemple ar fi următorii părinți:

2.4.1 Ignaţiu Teoforul

Ignaţiu a fost episcop al Antiohiei ce a trăit în secolele I-II (70 – 110 d.H.). În drumul spre Roma a scris 7 epistole în care se găsesc citate din: Matei; Ioan; Fapte; Romani; 1 Corinteni; Galateni; Efeseni; Filipeni; Coloseni; 1, 2 Tesaloniceni; 1, 2 Timotei; Iacov și 1 Petru.[33]

2.4.2 Clement din Roma

A fost al treilea episcop al Romei între anii 92-101 d.H. Citează din: Matei; Marcu; Luca; Fapte; 1 Corinteni; Tit; Evrei şi 1 Petru.[34]

2.4.3 Tertulian

A fost unul dintre apologeții cei mai însemnați din Biserica apuseană ce a trăit în secolele II – III d.H. (160 – 220). În total, citează din Noul Testament de peste 7.000 de ori.[35]

În fine, aceste scrieri reprezintă o dovadă remarcabilă că scrierile Noului Testament au fost terminate înainte de începutul secolului doi.

În concluzie putem spune doar că, Dumnezeu a avut grijă ca Cuvîntul Său să ajungă nealterat pînă în zilele noastre. Astfel, putem fi suguri că Vechiul și Noul Testament actual este același Vechi si Nou Testament care a fost la început.

Note de subsol


1 https://ro.wikipedia.org/wiki/Bart_D._Ehrman

2 https://www.youtube.com/watch?v=eJ5I1EgasgQ

3 Josh McDowell, Noi Mărturii Supuse Dreptei Judecăți (Cluj-Napoca: AQUA FORTE, 2005), p. 168.

4 Ibidem, p. 169.

5 Ibidem, p. 170.

6 Ibidem, p. 170.

7 Walter Kaiser Jr., Documentele care stau la baza Vechiului Testament (Cluj-Napoca: LOGOS, 2009), p. 50-52

8 Ibidem, p. 49-50.

9 Werner Keller, Și totuși Biblia are dreptate (Germania: Litera, 2009), p. 339.

10 Ibidem, p. 339.

11 Josh McDowell, Noi Mărturii Supuse Dreptei Judecăți (Cluj-Napoca: AQUA FORTE, 2005), p. 173.

12 Ibidem, p. 182.

13 Ibidem, p. 183.

14 Ibidem, p. 182.

15 Ibidem, p. 179.

16 https://en.wikipedia.org/wiki/Misquoting_Jesus

17 https://www.youtube.com/watch?v=OvhBWRNRbKo

18 https://en.wikipedia.org/wiki/Jesus,_Interrupted

19 Josh McDowell, Noi Mărturii Supuse Dreptei Judecăți (Cluj-Napoca: AQUA FORTE, 2005), p. 109.

20 https://caleacatreizvor.wordpress.com/2015/07/16/biblia-mit-sau-adevar/

21 Josh McDowell, Noi Mărturii Supuse Dreptei Judecăți (Cluj-Napoca: AQUA FORTE, 2005), p. 116.

22 Biblia cu Explicaţii, Textul Noului Testament şi transmiterea lui (S.U.A: Christian Aid Ministries), p. 141

23 Josh McDowell, Noi Mărturii Supuse Dreptei Judecăți (Cluj-Napoca: AQUA FORTE, 2005), p. 118.

24 Ibidem, p. 117.

25 Ibidem, p. 118.

26 Petru Popovici, Biblia este totuși adevărată, p. 202

27 Josh McDowell, Noi Mărturii Supuse Dreptei Judecăți (Cluj-Napoca: AQUA FORTE, 2005), p. 121.

28 Ibidem, p. 120.

29 Ibidem, p. 120.

30 Petru Popovici, Biblia este totuși adevărată, p. 206

31 Josh McDowell, Noi Mărturii Supuse Dreptei Judecăți (Cluj-Napoca: AQUA FORTE, 2005), p. 122.

32 Ibidem, p. 123.

33 Ibidem, p. 124.

34 Ibidem, p. 123-124.

35 Ibidem, p. 124.

Bibliografie


McDowell, Josh. Noi Mărturii Supuse Dreptei Judecăți. Cluj-Napoca: AQUA FORTE, 2005.

Popovici, Petru. Biblia este totuși adevărată. f.p.. f.e.. f.a..

Kaiser, Walter Jr.. Documentele care stau la baza Vechiului Testament. Cluj-Napoca: LOGOS, 2009.

Keller, Werner. Și totuși Biblia are dreptate. Germania: Litera, 2009.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s